Romgaz atenționează, într-un comunicat transmis joi, că neplata sumei de 985.000 de lei din reeșalonarea negociată cu Electrocentrale Constanța „va conduce, inevitabil, la sistarea livrărilor de gaze naturale, începând cu 1 septembrie 2018″, transmite Mediafax.
„Menționăm că pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanța a înregistrat datorii restante și reeșalonate de circa 16 milioane de lei. În urma reeșalonării acestor datorii pe o perioadă de 9 luni, începând cu luna august 2018 – aprilie 2019, suma de plată către Romgaz aferentă primei rate din Convenția de eșalonare se cifrează la 985.000 de lei, cu termen de scadență 31 august 2018″, precizează compania.
Romgaz mai arată că a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017, în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanța, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. „Electrocentrale Constanța a notificat Romgaz SA că, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă, nu poate să-și onoreze obligațiile prevăzute în Convenția de eșalonare agreată. Ca urmare, precizăm că neonorarea la plată a primei rate a reeșalonării negociate, dată fiind situația financiară precară invocată în adresa transmisă către Romgaz, va conduce inevitabil și la neplata consumului pentru luna septembrie a anului curent (consum estimat la circa 87.000 de lei pe zi). Din toate aceste considerente, Romgaz se vede obligat să recurgă la măsura de a sista alimentarea cu gaze naturale”, se mai arată în comunicat.
Romgaz este cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%. Din 2013, Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică.